Sistemul nervos periferic (SNP) este un complex de nervi (în principal nervi periferici, ganglionii asociați lor și receptorii senzoriali) care leagă encefalul și măduva spinării (adică SNC) de mediul înconjurător. Altfel spus, SNP constituie întregul țesut nervos din afara encefalului și a măduvei spinării.
SNP are următoarele roluri:
- transmite impulsurile nervoase senzoriale către SNC care le va interpreta;
- dacă este necesar un răspuns, SNP transmite impulsuri de la SNC către efectori (mușchi și glande);
- menține o permanentă relație cu mediul înconjurător și permite reacții la modificările acestuia.
Fibrele nervoase din alcătuirea sa pot fi aferente (conduc impulsurile către SNC) sau eferente (conduc impulsurile nervoase dinspre SNC). Aproape în totalitate, nervii periferici sunt micști, având în alcătuirea lor atât fibre aferente, cât și fibre eferente.
Fibrele aferente (senzoriale) se formează în structurile senzoriale. Fibrele eferente (motorii) se formează în SNC și cuprind fibre nervoase somatice (inervează mușchii scheletici) și fibre nervoase vegetative sau autonome (inervează mușchii netezi, mușchiul cardiac și glandele).
Nervii cranieni și spinali
Din SNP fac parte 12 perechi de nervi cranieni și 31 de perechi de nervi spinali (deci în total vor fi 62 de nervi spinali). Cele 12 perechi de nervi cranieni au traseul pe sub emisferele cerebrale și provin din zone diferite ale encefalului. În alcătuirea unor nervi cranieni, intră atât axoni motori, cât și senzoriali, iar alții au doar axoni senzoriali (cum ar fi, nervii olfactivi, optici). Sunt nervi cranieni care controlează în principal efectorii și atunci aceștia sunt formați din axoni motori.
Denumirea nervilor cranieni se face folosind numere și nume specifice fiecăruia. Corpii neuronilor senzoriali se grupează sub formă de mase nervoase dispuse în afara encefalului și poartă numele de ganglioni. În cazul corpilor neuronilor motori, aceștia se află în general în substanța cenușie. Nervul optic (II) constituie de fapt o extensie a encefalului, acoperit de meninge și mielinizat de oligodendrocite, așa încât această descriere nu i se aplică.
Cele 31 de perechi de nervi spinali facilitează comunicarea între măduva spinării și diferite părți ale corpului. Nervii spinali sunt grupați în:
- 8 perechi de nervi cervicali;
- 12 perechi de nervi toracici;
- 5 perechi de nervi lombari;
- 5 perechi de nervi sacrali;
- o pereche de nervi coccigieni.
Originea rădăcinilor dorsale și ventrale este în coarnele posterioare, respectiv anterioare ale măduvei spinării. Ieșirea (emergența) nervilor spinali din măduva spinării se face prin rădăcinile dorsale și ventrale. (Completare: Sunt 62 de nervi spinali, câte 31 pe fiecare parte. Aceștia rezultă din unirea rădacinilor anterioare și posterioare. Deci, vor fi 62 de rădacini pe o parte a măduvei spinării și încă 62 de rădăcini de cealalată parte, cumulând în total 124 de rădăcini anterioare și posterioare.)
Rădăcina dorsală are pe traiectul ei un ganglion la nivelul căruia se află corpii celulari ai neuronilor senzoriali. Rădăcina ventrală este lipsită de ganglioni, corpii celulari neuronali ai acesteia se găsesc în substanța cenușie a măduvei spinării.
Înainte de a ajunge la destinație, pentru un timp, nervii spinali se combină și formează rețele complexe, denumite plexuri, în interiorul cărora fibre cu proveniență diferită de la numeroși nervi sunt interconectate.
În imaginea de mai jos se observă cum nervul sciatic ia naștere din plexurile lombar și sacral, nervul femural și nervul cutanat femural lateral, se formează din plexul lombar. Nervii ulnar, median și radial iau naștere din plexul brahial. Nervul ulnar este dispus medial față de nervul radial.
Comparație între nervii cranieni și nervii spinali:
| Caracteristică | Nerv cranian | Nerv spinal |
| Origine aparentă | baza encefalului | măduva spinării |
| Distribuție | predominant cap și gât | piele, mușchii scheletici, articulații, vase de sânge, glande sudoripare, glande mucoase; excepție fac capul și gâtul |
| Structură | nervii senzoriali conțin doar fibre senzoriale; nervii motori conțin doar fibre motorii; nervii micști le conțin pe amândouă; o parte dintre nervii cranieni conțin fibre care aparțin SN vegetativ | nervii spinali sunt nervi micști (au fibre senzoriale și motorii); pot fi somatici sau vegetativi |
| Funcție | văz, auz, miros, gust, mișcări oculare | simț, mișcări, transpirație |
Sistemul nervos vegetativ (autonom) (SNV)
Sistemul nervos autonom – caracteristici:
- funcționează involuntar, lipsit de control conștient;
- coordonează funcțiile homeostatice ale unor organe interne (viscere), cum ar fi: inima, mușchiul neted, glandele viscerale.
Sistemul nervos autonom este alcătuit din două tipuri de neuroni motori și ganglionii corespunzători:
- neuroni preganglionari – neuroni motori care se află în SNC și ai căror axoni se întind până în ganglion (acești axoni se numesc fibre preganglionare);
- neuroni postganglionari – neuroni motori care se află în ganglioni și ai căror axoni se întind până la organe (acești axoni se numesc fibre postganglionare).
SNV se compune din:
- o componentă simpatică;
- o componentă parasimpatică.
Cele două componente sunt antagoniste, dar nu în totalitate, deoarece fiecare componentă poate activa anumiți factori în timp ce îi inhibă pe alții. În majoritate, activitățile SNV sunt involuntare, însă encefalul își menține un oarecare control asupra acestui sistem.
Comparație între componenta simpatică și parasimpatică a sistemului nervos vegetativ
| Caracteristică | Sistemul nervos simpatic | Sistemul nervos parasimpatic |
| Efectul general | pregătește organismul pentru situații stresante, de urgență; mediază aspectul anormal al funcțiilor organismului | determină revenirea organismului la normal, la finalul situației stresante; menține în mod activ aspectul normal al funcțiilor organismului; restabilește homeostazia |
| Extinderea efectului | în întreg organismul | localizat în țesuturi |
| Neurotransmițător | noradrenalina (de obicei) – secretat de fibrele postganglionare (adrenergice); fibrele preganglionare secretă acetilcolină (la fel cu SN parasimpatic) | acetilcolină – secretat atât de fibrele preganglionare, cât și de cele postganglionare (colinergice) |
| Originea în SNC | porțiunea cervico-toraco-lombară a măduvei spinării | zona cranio-sacrală (din trunchiul cerebral și măduva spinării) |
| Localizarea ganglionilor | lanțuri ganglionare și ganglioni colaterali | traseul nervilor cranieni III, VII, IX, X; ganglioni terminali |
| Numărul fibrelor postganglionare | multe | puține |
Sistemul nervos uman se compune din:
- sistemul nervos central (SNC);
- sistemul nervos periferic (SNP).
SNC se compune din encefal și măduva spinării. SNC este centrul de control al întregului organism. Unele componente ale SNC au rolul de a integra informațiile primite și de a favoriza reacțiile potrivite.
SNP se compune din receptorii care se află în organele de simț și nervii care stabilesc comunicare dintre SNC și organele de simț. Astfel, SNP prezintă 12 perechi de nervi cranieni și 31 de perechi de nervi spinali. Rolul lor este de a transmite informații SNC privind modificarea condițiilor din interiorul organismului și de la suprafața acestuia, iar apoi de a transmite răspunsul elaborat de SNC către mușchi sau glande, formațiuni implicate în ajustarea condițiilor modificate.
În acest fel, din punct de vedere funcțional, SNP este alcătuit din două tipuri de nervi:
- nervi senzoriali (aferenți) – în traducere „înspre”, au rolul de a aduce informațiile de la receptorii organismului către SNC;
- nervi motori (eferenți) - în traducere „dinspre”, au rolul de a transmite mesajele SNC cu răspunsul stimulilor, către mușchi sau alte organe.
Partea motorie a SNP se subîmparte în:
- componenta somatică – exercită control asupra mușchilor scheletici;
- componenta autonomă (vegetativă) – exercită control asupra mușchilor involuntari (mușchii netezi și mușchiul cardiac) și a glandelor.
Componenta vegetativă a SNP este compusă din două tipuri de nervi motori:
- nervi simpatici – responsabili cu transmiterea impulsurilor către organe care determină răspunsuri în condiții de stres, cum ar fi reacția „luptă sau fugi” („fight or flight");
- nervi parasimpatici – responsabili de asigurarea unei stări de relaxare a organismului, stimulează digestia.
Măduva spinării – caracteristici:
- este un cordon de țesut nervos;
- are o lungime de aprox. 45 cm;
- se extinde în jos dinspre encefal, prin canalul osos format de vertebre;
- constituie o continuare a encefalului;
- începe la nivelul găurii mari (foramen magnum) din osul occipital – la acest nivel țesutul nervos părăsește cutia craniană;
- partea terminală: în apropierea discului intervertebral care separă prima și a doua vertebră lombară;
- la capătul terminal se subțiază;
- partea sa externă (superficială) este albă – substanța albă, dată de aglomerări de teci de mielină care învelesc fibrele nervoase;
- partea sa internă este cenușie – substanța cenușie, justificată de alcătuirea ei în principal din corpi neuronali și interneuroni amielinici. Substanța cenușie a măduvei spinării este dispusă sub formă de coarne (anterior, lateral, posterior) observate în secțiune transversală.
Principalele regiuni ale măduvei spinării sunt:
- cervicală;
- toracică;
- lombară;
- sacrală;
- coccigiană.
De o parte și de alta a măduvei spinării, în laterala acesteia, încep 31 de perechi de prelungiri, denumite rădăcini nervoase și pot fi:
- rădăcini nervoase dorsale – iau naștere din coarnele posterioare ale măduvei spinării și sunt situate mai aproape de partea dorsală a corpului; în alcătuirea lor intră corpii celulari (datorită lor, rădăcinile dorsale sunt mai dilatate) și axonii neuronilor senzoriali care se orientează spre măduva spinării; aceste rădăcini sunt implicate în transmiterea informațiilor senzoriale; prin urmare, lezarea acestor rădăcini duce la pierderea senzațiilor primite de la receptori – anestezie;
- rădăcini nervoase ventrale – iau naștere din coarnele anterioare ale măduvei spinării și sunt situate mai aproape de partea ventrală a corpului; în alcătuirea lor intră axonii neuronilor motori care pleacă de la măduva spinării; aceste rădăcini sunt implicate în transmiterea comenzilor către mușchii scheletici; prin urmare, lezarea acestor rădăcini duce la pierderea capacității de răspuns la stimuli – paralizie.
Totodată, în secțiune transversală la nivelul măduvei spinării se observă fisura mediană anterioară (orientată anterior, către corpul vertebrei) și șanțul median posterior (orientat posterior).
Funcțiile măduvei spinării în coordonarea nervoasă:
- centru coordonator pentru arcul reflex;
- rețea de legătură între SNP și encefal bidirecțională (encefal – mușchi și glande), făcută prin intermediul axonilor neuronilor care formează tracturi nervoase: tracturi ascendente (traiect ascendent din măduvă) și tracturi descendente (informația este transmisă dinspre encefal spre efectori: mușchi și glande).
Meningele sunt 3 membrane care înconjoară și protejează măduva spinării și encefalul, iar de la exterior către interior, sunt:
- dura mater – strat exterior, alcătuită din țesut conjunctiv fibros rezistent, numeroase vase de sânge și nervi;
- arahnoida – strat subțire, prezintă aspect de rețea; are anumite structuri care sunt implicate în reabsorbția lichidului cefalorahidian;
- pia mater – strat foarte subțire, bogat vascularizat.
Sinusul dural drenează sângele de la nivelul circulației venoase cerebrale și lichid cefalorahidian din spațiul subarahnoidian. Pe imaginea de mai sus, unde se indică sinusul dural, ar fi mai corect "granulație arahnoidiană". Aceste granulații arahnoidiene sunt de fapt proiecții ale membranei arahnoide în sinusurile durale care permit lichidului cefalorahidian să treacă din spațiul subarahnoidian în sinusul venos dural.
Între arahnoidă și pia mater se găsește un spațiu denumit spațiu subarahnoidian, în interiorul căruia se află un lichid clar, de consistență apoasă, denumit lichid cefalorahidian. Acesta se întâlnește și în canalul central al măduvei spinării (canalul ependimar), precum și în interiorul ventriculilor (cavităților) encefalului. Lichidul cefalorahidian se aseamănă cu limfa și are rolul de a satisface nutrițional și gazos neuronii din SNC. În cazul în care se suspectează o patologie a SN, se recurge la procedura denumită, „puncție rahidiană” și se poate recolta probă din lichidul cefalorahidian și ulterior să se investigheze aceasta.